Istoria parfumului este adesea împletită cu istoria rasei umane. Primul tip de parfum a fost tămâia. Ea a fost descoperită de către mesopotamieni acum 4000 de ani. Culturi antice au ars multe tipuri de răşini şi lemn la ceremoniile religioase. Adesea ei înmuiau lemnul parfumat şi răşinile în apă şi ulei, apoi îşi ungeau trupurile cu acest lichid.

"Parfumuri"
De asemenea îmbălsămau pe cei decedaţi cu aceste parfume. Am învăţat din hieroglifele antice de pe mormintele egiptene că parfumul a jucat o parte în vieţile egiptenilor. Parfumarea şi-a făcut loc în Egipt în jurul anului 3000 a.C. şi o dată cu Regina Hatshepsut, el a devenit foarte popular. Ea a condus expediţiile pentru căutarea tămâiei şi a altor produse valoroase, iar rezultatele care au fost înregistrate pe pereţii templului au fost în onoarea ei.

"Parfumuri"
În templu se afla o grădină botanică plină cu pomii de tămâie găsiţi în expediţii. Parfumuri au fost găsite şi în mormintele faraonilor egipteni. Este probabil ca ei să fi folosit aromele în rituale mistice datate arzătoare de tămâie şi de miresme dulci de plante în ceremoniile religioase.

"Parfumuri"
Înainte de începerea erei de aur a egiptenilor, parfumul a fost folosit în ritualuri pentru Zei sau Faraoni. Parfumul a fost foarte apreciat în timpurile biblice şi există multe referiri în Biblie la Parfumuri. În Noul Testament cei trei magi cărau cadouri de aur, varietăţi de tămâie şi smirnă pruncului Isus. Cu mult înainte, Domnul i-a poruncit lui Moise: „Luaţi cu voi condimente dulci, stacte, onycha şi rasina exotica cu tămâie pură şi tu îl vei transforma în parfum.”

"Parfumuri"
Tămâia este probabil cea mai cunoscută plantă la care s-a făcut aluzie in Biblie. Tămâia arsă a fost privilegiul preoţilor în cele mai timpurii civilizaţii. Obiceiul se foloseşte şi astăzi în Biserica Catolică şi Biserica Creştină.

Tămâia, aromele şi uleiul parfumat au devenit disponibile pentru toţi egipteni şi au insistat treptat renunţându-se la drepturile lor selecte (ale parfumurilor). Cetăţenii au fost educaţi să se parfumeze şi ei cel puţin o dată pe săptămână. Egiptenii devenind pretenţioşi cu obiceiurile lor, au ocupat băile pompoase, în care predecesorii greci şi romani se scăldau acolo.

Şi-au înmuiat pielea în uleiuri deoarece le oferea plăcere, ajutându-i să-şi protejeze corpurile de efectul soarelui torid. Egiptenii au creat o sumedenie de creme parfumate şi emolienţi parfumaţi. Ei şi-au creat o formă de con în care să topească, sa creeze cremele şi emolienţi cu care să-şi acopere părul şi corpul. Îmbăierea era relaxantă, era plăcerea socială, uneori se îmbăiau de câte trei ori pe zi.

Egiptenii purtau cu ei parfum de la naştere până după moartea lor. Mulţi egipteni îşi puneau in mormintele lor Parfumuri pentru a păstra pielea lor mătăsoasă şi netedă în viaţa de apoi. De atunci egipteni au fost de părere că sufletul urcă în rai, viziuni în care parfumul însoţea spiritul. Urne acoperite cu a coajă de aur, distorsionau cu ceramica delicată, calcedoniile pline cu arome au fost plasate în morminte.

Aşa de puternice au fost unele dintre uleiuri, că după 3300 de ani de la moartea lui Tutankhamon, o urmă de parfum se putea simţi în oalele bine sigilate când mormântul a fost descoperit. Parfumul a fost folosit în procesul de îmbălsămare care lua de la 40 la 70 de zile să fie îndeplinit! Smirna, uleiul de scorţişoară şi alte parfumuri au fost folosite în procesul de îmbălsămare.

Consumul de arome a atins culmea în timpul acestei perioade risipitoare. Magazinele de parfumuri erau locuri de întâlniri zilnice pentru aproape toată lumea şi baia zilnică era o activitate importantă pentru greci. Diferite tipuri de unguente erau folosiţi simultan, cu mirosuri rezervate pentru anumite părţi ale corpului. Grecilor li s-a atribuit arta de a fi creat primul parfum lichid, deşi el a fost complet diferit de parfumul pe care îl cunoaştem noi astăzi. Parfumurile lor au fost pudrele parfumate amestecate cu uleiuri grele, lipsite de alcool. Lichidul era păstrat în sticle alungite albastre şi aurii, numite “alabastrums”.

Egiptenii au luat mândria de a-şi păstra parfumul în recipientele lor frumoase. Aceste sticle de parfumuri au fost de o frumuseţe rară. Recipientele au fost făcute din materiale ca “alabaster”, sticlă, abanos şi porţelan. Unele din sticlele de parfum au fost făcute din aur şi piatră. Când sticla a apărut întâi în Egipt, în jurul 1558 î.C., a fost considerată mai preţioasă decât bijuteriile.

Condiţiile climatice i-au permis Egiptu1ui să importe multe condimente şi arome din India, ca de exemplu ghimbir, piper şi lemn de santal. Egiptul încă ocupa un loc important în producţia de parfum pe bază de ulei, responsabilă pentru producţia iasomiei într-o porţiune a lumii. Grecii şi Romanii antici au învăţat despre parfumuri de la egipteni. Comerţul între Greci şi Creta a fost foarte sănătos şi simbolic.

La fel ca la Egipteni, cea mal îndrăgită floare la cretani a fost crinul. Trandafirul a fost şi el popular. Cultura greacă a întârziat un pic în dezvoltare după cea la cretani. Folosind o varietate de miresme preparate din uleiuri vegetale, ca de exemplu uleiul de măsline şi uleiul de migdală, ei au adăugat uleiuri volatile făcute din crini, trandafiri şi anason. În ciuda interzicerii folosirii parfumulul în secolul VI, bărbaţii şi femeile risipeau împreună, înainte şi după îmbăiere, în timpul zilei şi pe tot corpul.